Conjugare de verbe ( II )

Am fost ? N-am fost ? Nici nu mai știu .
Suntem ?
Avem măcar ceva pentru : „ Vom fi ” ?
Sau o s-avem ?
Iar, de-am avut,
De ce-așa repede-a trecut tot ce am fost -
Fără de rost, fără de sens și fără de culoare ?
Când ne-am pierdut ?
Nici nu mai știu, nici nu mai știi ...
Precum niște naivi copii ,
Încă sperăm
Că mai avem , sau vom avea .
Dar una o știu sigur ,
Te-am iubit .
Și toată-această nebunie
Ce-a fost și ce n-o să mai fie,
Uneori atât de amuzantă-mi pare...
Erai o floare și un soare ,
Și-atâtea poezii ți-am scris ,
Ce ard acum într-o culoare
Cu ochii mei când m-ai respins .
Dar nu, cică-am plecat !
Am renunțat să te mai cred,
Azi înțeleg, sunt vinovat c-am început toată povestea, dar! dar!
Ce-ai să-i faci ? sunt un poet ...
Născut ca să creez , sau să distrug , nu știu , încă nu am ales domeniul .
Deci, am fost, n-am fost, nu vreau să știu .
Doar am găsit primele versuri ale acestei poezii și zic: arată bine, de ce să nu o termin .
Dar mi-am amintit că erau pentru tine și iată, a ieșit ce a ieșit .
Nici nu știu dacă poate fi numită poezie toate aceste cuvinte ,
Dar orice n-ar fi,
Îmi iese bine .
Cred .